Termeni și condiții

1. ASPECTE GENERALE

Persoanele care doresc să susțină financiar (și, în anumite cazuri, și sub formă de bunuri sau servicii absolut necesare activității asociației), o pot face printr-o donație către Asociația Acasă în Banat (denumită, în continuare și „Asociația”). Toate donațiile vor fi folosite exclusiv pentru susținerea proiectelor derulate de Asociația Acasă în Banat. Termenii și condițiile de față reglementează relația dintre fiecare donator și Asociația Acasă în Banat.

În baza acestor termeni și condiții, Asociația Acasă în Banat își rezervă dreptul de a accepta, refuza sau returna orice donație nedorită. Contribuțiile financiare vor fi acceptate sub forma unor donații singulare sau recurente făcute direct către Asociația Acasă în Banat, așa cum este descris în următoarele paragrafe.

2. ACORD

Prin contribuția financiară oferită, susținătorul Asociației Acasă în Banat este de acord cu următoarele:

  • Liberalitatea (donația, sponsorizarea etc.) este făcută Asociației Acasă în Banat definitiv și irevocabil, fără nicio condiție sau sarcină, conform art. 9 din OUG 34/2014.
  • Asociația Acasă în Banat își rezervă dreptul de a returna orice liberalitate ori de câte ori consideră că există motive întemeiate pentru asta.
  • Liberalitățile făcute către Acasă în Banat vor fi folosite pentru a susține proiectele acesteia. Asociația Acasă în Banat este singura entitate care decide cu privire la modalitatea concretă de utilizare a sumelor donate.
  • Fiecare liberalitate este supusă prevederilor din prezentul document (în continuare, ”Termeni și Condiții”), care vor reprezenta un acord legal obligatoriu între contributor/donator și Asociația Acasă în Banat.

3. TIPURILE DE LIBERALITĂȚI

Persoanele fizice sau juridice pot susține financiar activitatea Asociației Acasă în Banat prin următoarele căi:

  • Donație singulară sau recurentă constând în transferul unor sume de bani către Asociație prin intermediul cardului bancar direct și/sau prin transfer bancar direct în contul Asociației.
  • Sponsorizare efectuată prin redirecționarea cotelor stabilite de lege din impozitul pe venit, în conformitate cu dispozițiile Codului Fiscal.
  • Sponsorizare în baza unui contract de sponsorizare reglementat de Legea Sponsorizării (nr. 32/1994) sau în baza redirecționării cotei din impozitul pe profit/pe venitul micro întreprinderilor, conform prevederilor Codului Fiscal.

4. PLATA DONAȚIILOR

Prin acceptarea efectuării unei donații singulare, donatorul este de acord să plătească, o singură dată, valoarea aleasă a donației. Contravaloarea donației va putea fi returnată numai conform cu „Politica de anulare”.

Prin acceptarea efectuării unei donații recurente, donatorul este de acord să plătească către Asociație valoarea aleasă a donației, periodic, în fiecare lună calendaristică. Valoarea donației recurente poate fi modificată solicitând acest lucru printr-un mail la adresa sustine@libertatea.ro

Donatorul e de acord să pună la dispoziție detaliile corecte, complete și exacte pentru efectuarea unei plăți în momentul în care alege să facă o donație lunară recurentă. Plata pentru donația recurentă se poate face prin card de credit sau card de debit. Plata recurentă va fi retrasă din cont în fiecare lună, iar donația recurentă va continua doar până când aceasta va fi încheiată, în conformitate cu cele prevăzute în secțiunea „Politica de returnare”.

5. CONDIȚII

Donatorii care sunt persoane fizice trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani.

Asociația Acasă în Banat își rezervă dreptul de a nu accepta niciun fel de liberalități de la persoane fizice sau juridice a căror imagine publică poate dăuna în orice fel Asociației.

6. ADMINISTRAREA DONAȚIILOR

Toate donațiile către Asociația Acasă în Banat se vor face prin intermediul paginii „Donează” de pe platforma acasainbanat.ro, prin intermediul platformelor terțe care reprezintă Asociația Acasă în Banat, sau prin transfer bancar în conturile Asociației.

Donațiile către Asociația Acasă în Banat ce vor fi procesate de către furnizorul de plată vor fi păstrate de acesta până când vor fi transferate către contul bancar al Asociației.

Fiecare donație va fi identificată de un număr unic al furnizorului de plată (ID/ cod de tranzacție), deci este rambursabilă individual și va fi procesată separat de către Asociația Acasă în Banat.

Din momentul în care donația este procesată, Asociația Acasă în Banat va fi beneficiarul legal, cu depline drepturi asupra valorii integrale a contribuției financiare. Donatorul nu are dreptul la restituirea contribuției în alte circumstanțe decât cele specificate în prezentele ”Termeni și condiții”.

Donatorul nu primește niciun beneficiu în schimbul contribuției sale financiare și nu are niciun drept să influențeze deciziile Asociației Acasă în Banat.

7. POLITICA DE ANULARE

Asociația Acasă în Banat își rezervă dreptul de a returna orice donație de câte ori consideră necesar, inclusiv atunci când crede că acceptarea contribuției financiare ar intra în conflict cu misiunea, valorile sau interesele Asociației sau când sursa contribuției sau intențiile donatorului ar putea afecta independența sau reputația Asociației.

Pentru a renunța la donaţie și a solicita returnarea sumei donate, donatorul poate aplica pentru procedura de retur a donaţiei în maxim 14 zile lucrătoare, conform dispoziţiilor Ordonanţei de Guvern nr.34/2014, privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă.

Donaţiile se pot returna donatorilor, în cazul în care aceştia solicită în mod expres, exclusiv pentru donaţiile online efectuate prin card bancar. În acest caz donatorii vor trimite, în termen de maximum 14 zile calendaristice, din momentul în care au efectuat donaţia, o cerere scrisă către (email: acasainbanat@gmail.com), în care vor solicita returnarea sumei donate. Donatorul va ataşa, la acestă cerere, dovada sumei de bani donate prin intermediul site-ului www.acasainbanat.ro

Termenul de 14 zile lucrătoare prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe să curgă din ziua încheierii contractului sau efectuării donației online pe site-ul www.acasainbanat.ro prin card bancar. Dreptul de retur în 14 zile lucrătoare se adresează doar donatorilor care au efectuat donaţii online pe site-ul www.acasainbanat.ro Donatorul are dreptul de a denunţa unilateral donația, în termen de 14 zile lucrătoare, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv. Rambursarea sumelor se va face în cel mult 14 zile de la data denunțării donației de către donator.

8. DEROGAREA DE RĂSPUNDERE

Nici Asociația Acasă în Banat, și nici o altă persoană afiliată, angajat, agent, manager sau contractant al Asociației nu va răspunde pentru nicio pierdere suferită de un donator sau de o altă persoană, care rezultă din sau are legătură, în mod direct sau indirect, cu vreo donație, inclusiv pentru pierderea veniturilor, pierderea profitului, pierderea afacerii sau a beneficiilor nerealizate, pierderea de folosință, pierderea fondului comercial, pierderea de date, indiferent dacă astfel de pierderi sunt cauzate prin neexecutarea contractului, prin fapte ce atrag răspunderea civilă, sau în orice alt mod, cu excepția cazului în care exonerarea sau limitarea răspunderii nu este permisă de legislația aplicabilă.

9. DIVERSE

Dacă una dintre prevederile din ”Termeni și condiții” este considerată ca fiind invalidă, ilegală sau inaplicabilă de către autoritățile competente, din orice motiv, respectiva prevedere va fi eliminată sau limitată în măsură minimă, astfel încât celelalte dispoziții rămase din ”Termeni și condiții” să rămână în vigoare în întregime.

”Termeni și condiții” constituie întregul acord încheiat între donator și Asociația Acasă în Banat, în ceea ce privește contribuția financiară făcută. Prevederile din ”Termeni și condiții” nu au scopul de a oferi vreun beneficiu contractual vreunei terțe persoane. Acordul și orice obligații necontractuale care reies din acesta vor fi reglementate de legislația română în vigoare și vor fi supuse jurisdicției exclusive a instanțelor din România.

10. CONTACT

Dacă aveți vreo întrebare sau nemulțumire cu privire la donația dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați folosind oricare dintre datele de contact de mai jos:

  • prin email la adresa: acasainbanat(at)gmail.com
  • prin poștă la adresa de corespondență: str. Ion Ghica, nr. 1, ap. 3, Timișoara.