Moara Prohaska din Sânnicolau Mare
| Localitate: | Sânnicolau Mare |
| Denumiri alternative | Moara Prohaska, Moara Mare, Moara Ranca |
| Anul construcției | 1880 |
| Locație GPS | 46.06917, 20.63314 |
| Tip moară | cu abur/electric |
| Stare actuală | nefuncțională |
Istoric
Moara a fost construită în 1880 și a fost deținută de Bayer. În 1900, moara a fost cumpărată de familia industriașilor Prohaska. Din cauza unui incendiu din 1923, care a afectat destul de grav moara, Prohaska decide să extindă clădirea și să o modernizeze. A fost dotată cu un generator și în anii 20 furniza curent electric pentru casele din Sânnicolau Mare și Sânnicolau German, dar și pentru iluminatul stradal. În acea perioadă, la moară lucrau între 60 și 80 de angajați și producea 5 vagoane pe zi, capacitatea acesteia crescând ulterior până la 10 vagoane zilnic.
Familia Prohaska locuia chiar lângă moară, într-o vilă cochetă, de unde directorul general, Eduard Prohaska, își putea supraveghea afacerea. Însă, imediat după al Doilea Război Mondial, totul s-a schimbat. Naționalizarea forțată a averilor din 1948 a vizat în mod direct și averea familiei Prohaska, Într-o noapte, membrii familiei au reușit să plece cu căruțele până la Cheglevici (com. Dudeștii Vechi), au trecut ilegal granița, refugiindu-se în exil.
Moara Prohaska intrat astfel, în 1948, în proprietatea statului, la fel ca și celelalte mori mai mici, din Sânnicolau. Numele familiei de industriași a fost îndepărtat. I s-a spus de către localnici „Moara Mare”, sau „Ranca”, pentru a o deosebi de morile mai mici din localitate.
Moara avea în dotare 8 motoare, 12 valțuri duble, toate din 1935, 8 valțuri rifluite – tip Dresden, și alte 4 netede – tip Buehler. La acestea se adăugau o mașină de rifluit, strunguri. Turnul din curte, fostul coș de fum al morii de pe vremea când era moară pe abur, a fost transformat într-un turn de apă.
Moara funcționa și pentru localnici, în regim de vamă, astfel că din 100 kg de grâu, țăranii primeau 60 kg de făină și 25 kg de tărâțe.
În 1964 moara a fost supusă unor noi îmbunătățiri, au fost scoase motoarele diesel și a fost modernizată, pentru a fi pusă în funcțiune cu ajutorul curentului electric. În 1977, moara aparținea Întreprinderii de Morărit, Decorticat, Panificație şi Produse Făinoase Timiș, cu peste 2000 de angajați în tot județul. Grâul adus aici era de cea mai bună calitate iar făina era distribuită la Timișoara, la Reșița și în toată țara.
Moara Prohaska a fost oprită în 1994-1995, iar astăzi este proprietate privată.
Istoria morăritului la Sânnicolau Mare
Primele mori de la Sânnicolau fost mori plutitoare, pe râul Mureș. Au fost consemnate morile lui Peter Bickling și Anna Schmidt 1865-1900, Peter și Anna Nies, Johann Nies, Josef Mulz, Peter Bachmann, Adam Kappel și Peter Hermann până după primul război mondial. Odată cu interzicerea morilor plutitoare pe Mureș, morarii au fost nevoiți să revină în oraș, iar unii dintre ei au construit mori cu motor. Ultima moară plutitoare a fost cea a lui Josef Multer și Jakob Hermann, până după al doilea război mondial. La acestea se adăugau și câteva râșnițe, în Sânnicolau German, care produceau furaje pentru animale.
Dintre morile mari, pe lângă Moara Mare – cumpărată și deținută de familia de industriași Prohaska, au mai existat Moara Bachmann și Moara Adam Kappel și Peter Hermann.
Galerie foto
Surse
- Wolz Franz, Leber Peter Dietmar, Heimatbuch. Grossanktnikolaus im Banat. Beitrage zur Geschichte der Deutschen im Ort, 2005
- interviu cu Peter Klein
Despre proiect
Proiectul Morile Banatului este derulat de Asociația Acasă în Banat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.