Moara Grabaț

Localitate:	Grabaț (comuna Lenauheim), județul Timiș
Denumiri alternative	Moara cu abur Grabaț
Anul construcției	1910
Locație GPS	45.87192, 20.74272
Tip moară	cu abur/azi electrificată
Stare actuală	oprită/în conservare

Istoric

În 1909, vechiul cimitir este închis, iar rămășițele celor decedați sunt fost mutate în noul cimitir. Pe locul rămas liber,  se construiește o moară pe abur cu o capacitate de 10 tone pe zi. Compania este o societate pe acțiuni, formată în principal de fermieri din Grabaț. Directorul de construcție responsabil a fost inginerul Franz Gruber, care a fost numit și director general la deschiderea uzinei de măcinare în 1910. Deoarece acesta avea prea puțină experiență în afaceri, capitalul social a trebuit să fie mărit și un domn Blomberger a devenit director. În timpul primului război mondial, compania a obținut profituri bune. În 1922, sub conducerea directorului Bauer, are loc o renovare a întregii mori, urmată de o creștere a capacității de producție la 50 de tone pe zi, în perioada 1924-1925. 

O prăbușire majoră a pieței bursiere dus moara într-un impas,  timp de doi ani, însă acționarii au început să vândă. Astfel, în 1927, frații Prohaska din Timișoara cumpără 51% din toate acțiunile morii din Grabaț. Sub conducerea directorului Keller, afacerea a înflorit până în 1929, când marea scădere a prețurilor la grâu a forțat ca și frații Prohaska să renunțe. Din 1931, o companie evreiască a continuat să exploateze afacerea sub numele Banater Dampfmuhl AG (Moara cu abur bănățeană).

În prezent, este deținută de o societate comercială, dar și nu mai este în funcțiune din 2013.

Istoria morăritului la Grabaț

În 1770 existau trei mori cu tracțiune animală în satul Grabaț, iar câțiva ani mai târziu, în 1781, apar cinci mori. Fiecare dintre acestea trebuia să plătească o taxă anuală. La început, aceste facilități erau sub controlul Camerei Aulice (Banatul este organizat în perioada aceea într-un domeniu al Coroanei și Camerei imperial, fiind administrat de forurile aulice, respectiv Camera Aulică). Însă, în  1828, morile au deja proprietari privați Bartholomaus Klein, Johann Neurohr, Heinrich Lets și Peter Birkenheuer. 

Dezvoltarea tehnică a făcut ca micile mori, cu o capacitate mică, să se oprească după 1900. În apropiere, la Lovrin, Sânnicolau Mare erau mori pe aburi puternice, ce aveau o calitate a făinii mult mai bună.

Cele mai multe mori cu cai sunt demolate sau transformate la început de secol XX. Jakob Gergen cumpără în 1904 moara și societatea de la ultimul proprietar și o transformă într-o moară pe cereale, numită Kloomiil. Această moară care măcina cereale pentru animale (tip râșniță) trece prin mai mulți proprietari, iar în anii 40, își încheie activitatea.

Surse

• Petri, Anton Peter, Heimatbuch der Heidegemeinde Grabatz im Banat, 1982

Despre proiect

Proiectul Morile Banatului este derulat de Asociația Acasă în Banat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.